Un film documentar intitulat „Povestea «U»”, realizat de Televiziunea Națională în colaborare cu Universitatea Cluj, a fost lansat miercuri, în cadrul unui eveniment la care au asistat mai multe foste glorii ale clubului și care s-a desfășurat la librăria „Cărturești” dintr-un centru comercial.
DVD-ul are 80 de minute și cuprinde mai multe imagini de arhivă din istoria de 92 de ani a echipei clujene care n-au mai fost difuzate până acum.
„Vorbim despre fotbal într-o librărie, iată însemnătatea unui club ca și Universitatea. Una dintre greșelile pe care le putem face e să vorbim despre prezent fără să înțelegem trecutul, iar acest DVD oferă tuturor o bucată însemnată din ceea ce reprezintă Universitatea. Obligația noastră, a celor care conducem acum clubul, e să-l menținem pe baza unor anumitor valori: profesionalismul, valoarea istorică, relația cu comunitatea și legătura cu mediul universitar”, a declarat Călin Hințea, președintele Consiliului de Administrație al clubului.
Remus Câmpeanu, președinte onorific și fost jucător al „Șepcilor roșii” timp de aproape două decenii, a declarat că lucrarea lansată miercuri este o șansă pentru ca noua generație să cunoască istoria clubului. „«U» e un spirit care va rezista mult de acum înainte. Le mulțumesc colegilor mei de generație pentru faptul că m-au învățat să devin „U”-ist și îi felicit pe cei din tribună care ne-au încurajat și au suferit alături de noi. Noua generație va avea mult de învățat din aceste imagini”, a spus Remus Câmpeanu.
DVD-ul va fi comercializat la magazinul oficial al clubului, dar și în rețeaua librăriilor „Cărturești” și va costa 30 de lei. Banii strânși vor merge către grupele de copii și juniori ale Universității.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER